CONCURS

Proiectul „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Agendei 2030” pe care Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) îl implementează în numele Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei.

Sa lansat concursul de proiecte în cadrul Fondului de Inovare pentru Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). Fondul a fost creat cu scopul de a susține implementarea a cel puțin șase proiecte inovative de scară mică, pentru a susține implementarea ODD în Republica Moldova.

Puteți contribui acum la dezvoltarea țării prin aplicarea cu o propunere de proiect în unul din următoarele trei domenii: finanțe publice, domeniul social sau mediul înconjurător.

Propunerile de proiect trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor Agendei 2030 și să includă un parteneriat a cel puțin două organizații din diferite grupuri diferite (de exemplu, autorități publice, societate civilă, sectorul privat, mediul academic), oricare din aceste organizații putând fi aplicantul principal.

Propunerile pot avea o durată de implementare de maximum 12 luni (începând nu mai devreme de 01 iulie 2021 și cu finalizare planificată nu mai târziu de 30 iunie 2022) și un buget total de minimum 50 000 Euro și maximum 70 000 Euro. Formularul propunerii de buget trebuie să includă planificarea unei contribuții personale a organizației de minimum 5% din bugetul total.

Aplicațiile (în limba engleză) pot fi depuse până pe 15 martie 2021.

SURSA: https://www.sdgfundmoldova.com/

Echipa Fonduri.md este aici pentru a vă asista la depunerea proiectelor.
+37360003185, contact@fonduri.md